•  

    SANY2536.jpg-nggid0287-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010 SANY2527.jpg-nggid0278-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010 SANY2526.jpg-nggid0277-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010 SANY2534.jpg-nggid0285-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010 SANY2533.jpg-nggid0284-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010 SANY2531.jpg-nggid0282-ngg0dyn-100x75x100-00f0w010c011r110f110r010t010
  • Failure notice from provider:
    Connection Error:http_request_failed

Înregistrarea naşterii

Înregistrarea naşterii se face la primăria municipiului, oraşului sau comunei în care s-a produs.
Procedura:

Înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului de stare civilă de către oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat la cunoştinţă despre naşterea unui copil.

Acte necesare:

Pentru copilul născut din căsătorie:

  • certificatul medical constatator al naşterii, eliberat de maternitate;
  • buletinele/cărţile de identitate privind părinţii (original + copii xerox);
  • certificatul de căsătorie (original + copie xerox);
  • livretul de familie – pentru a fi completat cu noul membru al familiei.

Pentru copilul născut din afara căsătoriei:

  • prezenţa ambilor părinţi (în cazul recunoaşterii paternităţii)
  • certificatul medical constatator al naşterii, eliberat de maternitate;
  • buletinele/cărţile de identitate privind părintele/părinţii (original + copii xerox);
  • certificatul de naştere a mamei (original + copie xerox);
  • declaraţie de recunoaştere şi acordul privind purtarea numelui*
  • livretul de familie – pentru a fi completat cu noul membru al familiei.

* În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi fireşti, la serviciul de stare civilă, numele de familie al copilului va fi stabilit de către aceştia, ca şi în cazul părinţilor căsătoriţi care au nume de familie diferite (prin învoiala părinţilor).
Precizare – dacă tatăl recunoaşte ulterior pe copilul născut în afara căsătoriei sau este constatată paternitatea pe cale judecătorească, copilul nu va dobândi de drept numele de familie al tatălui său, numai dacă instanţa judecătorească încuviinţează aceasta.

Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:

  • 15 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
  • 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
  • 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntru termenului de 15 zile;
  • Întocmirea actului de naştere a copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului;
  • În acelaşi termen de 30 de zile se întocmeşte actul de naştere al copilului părăsit de mamă în maternitate.